În 2012 compania a avut pe ruta București-Dubai aproximativ 7.300 de pasageri, iar pentru anul în curs estimează că va transporta peste 20.000 de persoane.
Creșterea se bazează, printre altele, pe faptul că zborurile vor fi pe tot parcursul anului și pe creșterea solicitărilor pentru Dubai ca destinație turistică.
„Actualul număr de zboruri, trei pe săptămână, va fi păstrat pentru consolidare traficului și atingerea unui grad de încărcare de 80-85%. Vom crește numărul de zboruri în perioada sărbătorilor de iarnă”, a declarat agenției MEDIAFAX Nicolae Demetriade, președintele agenției World Travel, reprezentantul în România al flydubai.
Potrivit lui Demetriade, compania intenționează ca din acest an să opereze zboruri spre Dubai și dintr-un alt oraș din România.
Prețul mediu al unui bilet dus-întors București-Dubai este 450 de euro.
Compania va participa pentru prima oară la un târg de turism din România, fiind prezentă la evenimentul care se va desfășura între 14 și 17 martie la complexul Romexpo din București.
Înființată în martie 2008, flydubai este compania aeriană cu cea mai mare creștere din lume. De când a început să opereze, în iulie 2009, compania a înființat o rețea de rute operațională cu mai mult de 50 de destinații de-a lungul Orientului Mijlociu, Africa, subcontinentul indian, Asia și Europa Centrală și de Est. Flota companiei flydubai este formată din 28 de aeronave noi Boeing 737-800.